Translate

Sunday, 20 March 2016

Despre mandrie ….in arta


Cel  mai important pentru aproape toti ”artistii”  este, sa fie cunoscuti, sa vanda  , sa traiasca din arta.
Apoi se propaga  ideea ca celebritatea este egala cu bogatia, respectiv abundenta materiala….
A respinge celebritatea este ca si cum ai respinge abundenta ….
In “dialogurile” mele cu cei care au intrat sau sunt deja cunoscuti in lumea spirituala , majoritatea mi-au spus ca abundenta trebuie lasata sa vina spre oameni, respectiv este “buna”….
Mi-am facut un obicei sa deschid usi pe care nici un om nu are curaj sa le deschida, poate din comoditate, frica cunoasterii interioare, sau moda de a urma fagasul normal al lucrurilor….
Imi aduc aminte cand cineva ma sfatuia sa particip la toate evenimentele culturale, sa fiu cunoscut, respectiv imi dadea exemplu  un “mare artist” care nu lipsea la nici un eveniment….La care eu am intrebat,  daca in fiecare zi acest “mare” artist este prezent la toate "manifestatiile" culturale cand mai are timp sa creeze...?!
Aici am dorit sa ajung….
Ca sa creezi ai nevoie de liniste, sa simti vibratia tacuta a sufletului, sa auzi povestea ta cum prinde viata….
Tarziu am inteles ceva, foarte tarziu, termenul de “artist” ti-l ofera media, presa, oamenii, familia….Fara acest cuvant "nobil" esti un simplu muritor,  care pierde timpul incercand  sa faca ce altii au reusit demult ….
Adica, ai nevoie de o recunoastere universala sa fii “incoronat” cu titlul de "artist"…..
Cum ar fi daca, “artistii celebri”, ar cobora incet de pe "socluri", si s-ar pierde intr-o modestie normala,  in masa de oameni cei admira… ?! Apoi,  ar lucra  in tacere precum natura, ce compune si da viata intr-o tacere monumentala, fara onoruri si trambite….
Mandria de a fi cunoscut, este o boala a sufletului care te consuma, iti fura din energie, te tine ocupat si nu te lasa sa intelegi drumul tau, sa gusti din intelepciunea ta….
Intr-o lume globalizata, in care totul are un pret , si unde toata lumea fuge sa agoniseasca, sa castige toate premiile, este greu sa fi tu, sa-ti mai asculti vocea interioara….
Fac o paralela , ca un observator atent, mereu am privit cu tristete si dezgust, cum la fiecare vernisaj, “artistii” stau mandri, aliniati, frumos si cuminti,  asteaptand  parca cu mana intinsa pe farfuria sufletului,  sa primeasca ca pe un drog aprecierile publicului, sa-si hraneasca  sufletul flamand si gol ….
Este pacat , cand multi picteaza sau deseneaza dupa natura,   privesc, dar nu vad si nu inteleg nimic in afara de culoare si cum este vremea afara…..
Natura este un profesor minunat….!!
Daca ziarele, in fiecare dimineata , ar scrie  cu litere mari, aurite: “Soarele a rasarit din nou”….nu s-ar pierde ceva din toata frumusetea clipei... ?!  
Nu doresc sa continui explicand  legatura “malefica” intre artist si media prin care "aspirantul la celebritate "este nevoit  sa joace mereu o piesa de teatru, sa zambeasca mereu ca un afis,  sa dea bine la public, iar in  final sa-si primeasca premiul cuvenit.... 
Am vrut doar sa subliniez, cum omul, a uitat sa-si mai  traiasca viata cu intelepciune, un "antonim" zi eu pentru madria, celebritatea  si aroganta din arta ....Intelepciunea, este un cuvant ce nu mai exista de mult in dictionarul  sufletului…. !?
Ce fericita este  pasarea, care poate zbura,  unde doreste, se inalta atat de sus fara sa strige sau sa astepte elogii, cuvinte de lauda din parte lumii , iar presa (cumparata...) sa scrie in delir, despre zborul ei….. Ea pur si simplu zboara, traieste si se bucura de soare, de clipa efemera a vietii….!
Cred ca diferenta intre om si animal nu este inteligenta ci mandria si toate nevoile si bolile sufletului  ce vin din acest cuvant ….!
Daca toti “marii artisti” ar refuza sa mai primeasca laude si ofrande pentru foamea sufletului, daca toti marii lideri spirituali, ar refuza sa mai stea in fata oamenilor precum ciobanii numarand oile supuse, si  s-ar pierde in multime, lumea ar renaste…. Doar atunci, poate,  oamenii ar intelege ca toti sunt “celebrii”, indiferent daca ziarele scriu sau nu  despre ei, fiecare  avand  povestea sa de viata,   capacitatea de  vindecare si  creatie , insa, trebuie sa aiba curaj sa-si asculte sufletul intelegand  altfel, calatoria lor prin viata !….
Asa cum soarele rasare in tacere, si sufletul omului are nevoie de liniste sa renasca in fiecare dimineata….!
Din pacate, printre oameni sunt multi artisti….dar intre artisti,  sunt putini oameni…..!! 
                               Arta inseamna viata!





No comments:

Post a Comment